Avocat penal Cluj acum

Sfaturi legale din partea avocatului de drept penal in Cluj? Rolul avocatului: În exercitarea dreptului la apărare recunoscut şi garantat de Constituţia României, republicată, de lege, de pactele şi de tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi soluţionat într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părţilor. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege. Cititi multe informatii in plus pe site-ul avocat penal. Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale.

Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale. Astfel, atât traficul de droguri cât și deținerea în vederea consumului propriu sunt privite ca fiind infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute de textul legii 143/2000. Definiții și noțiuni: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii.

În etapa măsurilor premergătoare cât şi la judecata contestaţiei în cadrul procedurii de cameră preliminară, în cazurile prevăzute de art. 90 (cazurile de asistenţă juridică obligatorie), judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile. [art. 344 alin. (3) şi art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală]. Aflati multe detalii in plus aici http://avocatripan.ro/.

Constituirea unui grup infracţional organizat: Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului.